Un tânăr și-a pus capăt zilelor, dupa ce iubita de 16 ani l-a părăsit

Un tânăr și-a pus capăt zilelor, dupa ce iubita de 16 ani l-a părăsit
Publicat: 01/04/2022, 18:39

Un tânăr de 21 de ani și-a luat viața din cauza unei adolescente de 16 ani. El a ales să se spânzure în casa părinților lui pentru că adolescenta nu avea voia să își întemeieze o familie cu el. Familia tânărului este devastată de gestul băiatului, relatează Adevărul.

Tânărul de 21 s-a îndrăgostit nebunește de minora de 16 ani, cu care băiatul dorea să întemeieze o familie. Însă fata nu avea aceleași gânduri, fapt ce l-a împins pe băiat spre acest gest extrem.

Despărțirea de fată este motivul pentru care, într-o seară, băiatul a decis să își pună capăt zilelor, explicând că nu poate să trăiască fără ea. În casa părinților, acesta a luat o funie pe care și-a pus-o de gât, iar apoi s-a filmat în timp ce transmitea un ultim mesaj de adio.

”Adio. Să știi că te-am iubit mult. Ai însemnat tot ce am avut mai mult pe lumea asta. Ai fost tu, fericirea mea care mi-ai adus fericire în viața asta. Și îmi pare rău că o trebuit să ajung la treaba asta. Te iubesc mult”, a transmis tânărul.

„Te-ai dus pe nedrept badea meu, nu știu de ce ai ales asta. Te am iubit, te iubesc și te voi iubi toată viața. Dumnezeu să te ierte și să te odihnească, iubirea mea. Nu te voi uita toată viața mea, m-ai lasat cu un gol în suflet, nimeni și nimic nu o să schimbe asta. Îngerule, te voi purta în suflet pentru tot restul vieți mele”, sunt cuvintele fostei iubite ale tânărului, postate într-un mesaj pe Facebook.

Tânărul a fost găsit fără suflare de către mama lui, care a sesizat poliţia.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au fost sesizaţi de către o femeie de 55 de ani, cu privire la faptul că şi-a găsit fiul spânzurat în locuinţa de domiciliu de pe strada Grănicerilor. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul unui tânăr de 21 de ani. În urma examinării exterioare a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezenta urme vizibile de violenţe.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Doliu național. România a pierdut un MARE NUME: A plecat să slujească îngerii
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Oamenii de știință încearcă să afle care este forma Universului
×